Copii, baloane, animale fericite și desene pe asfalt
Evenimentele organizate de Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Caleidoscop în proiectul ”Să dăm o viață mai bună animalelor din București”, susținut financiar de Primăria Generală, au debutat, cum era și firesc, cu prezența unui număr impresionant de copii. De ce firesc? Pentru că animalele și copiii sunt combinația perfectă de iubire necondiționată, care ne înseninează fiecare zi.
Proiectul pune accent pe campanii de educare și conștientizare a locuitorior Capitalei cu scopul de a crește empatia față de animale și de a adopta un comportament civilizat în raport cu ființele care ne înconjoară și responsabil față de mediul în care trăim. Evenimentele se adresează tuturor categoriilor de vârstă, punând însă accent pe copii.
Astfel, întâlnirea cu copiii a fost o conjunctură fericită și o șansă pentru această inițiativă de conștientizare și educare a bucureștenilor în spiritul pet friendly, căci este deja știut că cei mai buni mesageri ai unei idei generoase precum afecțiunea pentru animalele de companie sunt copiii. Ei, cu candoarea și entuziasmul lor, au cea mai mare putere de convingere asupra noastră, a adulților, când e vorba de schimbarea comportamentului uman față de mediu, de ființele necuvântătoare din jurul nostru, de o nouă abordare în modul nostru de viață.
La locul de joacă pentru animale de companie din parcul Titan ne-au vizitat peste 50 de copii de la Grădinița 71 din Sectorul 3. Însoțiți de cadrele didactice, plini de viață, creativi și curioși, s-au bucurat de două ore de educație prin joacă în aer liber și au plecat înapoi încolonați frumos spre grădiniță doar când a venit ora mesei. Două ore de distracție pe cinste. Strânși în jurul lui Scooby Doo, au urmărit cu nerăbdare cum baloanele se transformă magic în figurine de câini și pisici sub mâinile îndemânatice ale personajului de basm, punând întrebări despre viața animalelor sau povestind experiențe despre animalele de companie de acasă. Inspirați de Scooby Doo, au trecut apoi la concursul de desene pe asfalt, o probă de creativitate pentru care toți au meritat felicitări și premii.
Iar surprizele pentru ei nu s-au terminat aici. Doamna doctor veterinar prezentă la eveniment i-a fascinat de-a dreptul printr-o demonstrație cu stetoscopul. Fiecare copil a avut prilejul să-l folosească precum un medic adevărat și să afle la ce folosește un asemenea instrument magic. În timpul demonstrației au aflat informații utile despre sănătatea animalelor și ce măsuri luăm când prietenul nostru necuvântător nu se simte bine și are nevoie de ajutorul nostru.
Copiii au descoperit astfel că există o profesie nobilă, cea de medic veterinar, și că latura ei cea mai frumoasă este de a salva vieți și de a se îngriji de sănătatea animalelor. Această descoperire i-a încântat atât de mult pe cei mici, încât putem paria că mulți dintre ei, mult timp de-acum înainte, când vor fi întrebați ce vor să devină când vor fi mari, vor răspunde fără ezitare: ”Medic veterinar”.
Ne-am luat rămas bun cu regretul de ambele părți că timpul s-a scurs atât de repede.
Dar, așa cum ne învață deseori experiența de viață, tot ceea ce e frumos are, din păcate, și un sfârșit. Din fericire însă, încă alte cinci evenimente ne așteaptă și vom avea prilejul să întâlnim alții copii la fel de frumoși, isteți și creative, alți iubitori de animale și alte animăluțe fericite, fiecare cu povestea lui la fel de fascinantă.